Președintele Israelului, amenințat cu moartea după ce a denunțat ”terorismul evreiesc”

Președintele Israelului, amenințat cu moartea după ce a denunțat ''terorismul evreiesc''
Publicat: 03/08/2015, 16:30

Chiar în ziua atacului anti-palestinian de vineri, Rivlin a publicat pe pagina sa de Facebook un text, în arabă și în ebraică, intitulat ‘mai mult decât rușine, simt durere’.

‘Durerea uciderii unui mic bebeluș, durerea de a-mi vedea poporul alegând calea terorismului și de a-și pierde umanitatea’, scria președintele israelian, în condițiile în care părinții și fratele bebelușului care a murit se zbat încă între viață și moarte.

Atacul, comis de coloniști evrei potrivit palestinienilor, a provocat consternare în Israel și a declanșat o dezbatere printre israelieni și palestinieni privind ‘impunitatea’ de care s-ar bucura extremiștii evrei din partea autorităților israeliene. Niciun suspect nu a fost arestat până în prezent.

‘Din nefericire, se pare că până acum am tratat fenomenul terorismului evreiesc cu lejeritate’, a adăugat președintele, făcând apel la luarea unor măsuri concrete împotriva autorilor unor astfel de acte.

În cele peste 2.000 de comentarii care au urmat, unii salută această luare de poziție, în timp ce alții denunță ‘un trădător’.

‘Ticălos trădător. Sfârșitul său va fi mai rău decât cel al lui Ariel Sharon’, premierul israelian care a murit după ce a petrecut opt ani în comă, amenință unul dintre cei care au postat comentarii. ‘În Rusia, te-ar fi găsit tăiat în bucățele într-o cutie de pantofi’, a scris un alt internaut.

Poliția a anunțat că a deschis o anchetă după ce a primit unele informații din partea serviciului de securitate al președinției.

În 1995, prim-ministrul Yitzhak Rabin a fost asasinat în timpul unui miting pentru pace la Tel Aviv de către un activist al extremei drepte, după o campanie virulentă a dreptei împotriva acordurilor de la Oslo semnate cu palestinienii în 1993, scrie Agerpres.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...